Oltchim se află în fața unei alte premiere pentru handbalul românesc de când formatul Ligii Campionilor a fost revoluționat. Formația vâlÂceană a fost desemnată de EHF cap de serie înaintea tragerii la sorți a grupelor Champions League, din 13 iulie.
Drumul campioanei României către fazele finale ale celei mai prestigioase competiții în sezonul 2010-2011 pare mai accesibil în comparație cu sezoanele precedente. Prin punctele și performanțele obținute în ultimii trei ani, Oltchim se clasează pe locul 4 în Europa, motiv pentru care va intra în urna capilor de serie la tragerea la sorți, ce va avea loc la Viena, alături de Viborg, Györ și Hypo. Practic, antrenorul maghiar Peter Kovacs are toate argumentele pentru a trage cu Vâlcea la finala Ligii Campionilor.
Dar ce înseamnă o tragere la sorți cu Oltchim în postură de cap de serie? O grupă, spre exemplu, cu Leipzig (Germania), Toulon (Franța) și o echipă venită din calificări, configurație care i-ar putea asigura campioanei României un loc întâi fără prea mult efort și, implicit, o poziție de favorită în grupele principale, unde vor accede cele mai bune opt echipe ale continentului. E adevărat, în cazul unei trageri nefavorabile, Vâlcea ar putea juca și într-o grupă cu Larvik (Norvegia) și Buducnost (Muntenegru), dar chiar și așa ar pleca cu prima șansă.
Clujul, cap de serie în calificări
Ca și în sezonul trecut, România are dreptul de a se prezenta la startul Ligii Campionilor cu două echipe. „U” Jolidon Cluj a obținut dreptul de a juca alături de Oltchim în cea mai tare întrecere, dar va porni din calificări. Ardelencele sunt, la rândul lor, cap de serie înaintea turneelor preliminare, într-o grupă pe care să o organizeze la Cluj cu Elda Prestigio (Spania), Ormi Patras (Grecia) și ZUG Handball (Elveția). „U” Cluj nu va putea juca, dacă se califică, în aceeași grupă a Ligii cu Oltchim.
Novanc ar vrea cu Polonia și Spania
Până la tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor (feminin), astăzi, la Göteborg (ora 19:15), se vor stabili grupele Campionatului Mondial de băieți, care se va desfășura anul viitor în Suedia. România face parte din urna a patra valorică, alături de Ungaria, Slovacia și Tunisia. Pivotul Marius Novanc (foto) și-a exprimat pentru ProSport opțiunile grupei de la Mondiale: Polonia, Spania, Coreea de Sud, Brazilia și Australia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER